Frumusețe de carantină. Trucuri WOW pentru un look fresh

Frumusețe de carantină. Trucuri WOW pentru un look fresh

În această perioadă în care toată lumea se confruntă cu efectele negative ale izolării impuse de epidemia de Coronavirus, este foarte important să avem grijă de noi.

Foloseşte această perioadă în avantajul tău! Iată ce poți face:

Delicii pentru ten

Frumusețe de carantină. Trucuri WOW pentru un look fresh

Preocupă-te de îngrijirea tenului! Încearcă în anumite zile să nu te machiezi deloc pentru a-ţi lăsa pielea să respire şi foloseşte diverse măşti şi tratamente pentru a-l hidrata.

Poţi folosi din când în când un scrub făcut în casa cu ingredient naturale, precum zaț de cafea şi ulei de măsline sau zahăr brun şi ulei de cocos. Scrubul are rolul de a elimina celulele moarte de la suprafaţa pielii, catifelează pielea, oferă un aspect sănătos şi luminozitate tenului şi revitalizează tenul. Ţine cont că orice scrub pentru făță se aplică cu mişcări blânde şi circulare. Dacă foloseşti mişcări agresive îţi poţi irita tenul.

Masca de față reprezintă produsul care nu trebuie să lipsească din rutina de îngrijire a unei femei. Deshidratarea şi descumarea tenului sunt riscuri cu care te poţi confrunta în orice anotimp, nu doar iarna. Acestea depind foarte mult de diverşi factori, precum stilul nostru de viaţă, cât de multă apă consumăm zilnic etc. O mască de faţă nu reuşeşte decât să potenţeze efectul cremelor de faţă, datorită ingredientelor active din componența să. Important este să optezi pentru o mască de față care va asigura tenului tău tot necesarul de nutrienți, cu produse cât mai naturale care să hrănească pielea şi să o calmeze instantaneu. Atunci când alegi masca de faţă, tine neapărat cont de tipul tău de ten.

Uleiurile pentru ten sunt şi ele deosebit de importante, deoarece au un puternic efect de hidratare, lăsând senzaţia că tenul este mult mai elastic. Respectă cu sfinţenie nevoile tenului tău, înainte de a achiziţiona produsul, sau rişti să te alegi cu probleme nedorite: acnee, iritaţii.

Uleiuri pentru diverse tipuri de ten:

  • Pentru tenul sensibil: uleiul de trandafir, uleiul de marula, uleiul de muşeţel – acestea combat cu succes iritaţiile şi roşeaţa, ajută la regenerarea pielii, hidratează în profunzime şi protejează
  • Pentru tenul uscat: uleiul de avocado, uleiul de portocale, uleiul de măsline presat la rece –sunt extrem de hrănitoare şi ajută, pe deasupra, la combaterea ridurilor
  • Pentru tenul gras au acneic: uleiul din sâmburi de struguri, uleiul de macadamia, uleiul de arbore de ceai – conţin antioxidanţi, sunt eficiente în reglarea producţiei de sebum şi constituie arme redutabile în lupta cu acneea
  • Pentru tenul normal: uleiul de cocos este cel mai recomandat, deoarece nu este foarte gras şi intră rapid în piele
  • Pentru combaterea ridurilor: uleiul de argan, uleiul de migdale dulci, uleiul de primula – acestea reprezintă aliaţi imbatabili în combaterea ridurilor, menţin tinereţea şi strălucirea pielii.

Atenţie, însă! Dacă vei folosi uleiuri pentru ten, ţine cont că unele dintre acestea pot produce iritaţii (cum este uleiul de arbore de ceai), dacă sunt aplicate direct de piele. Recomandarea noastră este să faci un mix de uleiuri şi să foloseşti cantităţi moderate, sau chiar să aplici câteva picături de ulei în crema de față pe care obişnuieşti să o foloseşti de obicei.

Demachierea tenului este importantă chiar dacă nu te machiezi, deoarece de-a lungul zilei particulele de praf pot încărca foarte mult tenul. Recomandarea noastră este să optezi pentru un produs demachiant sub formă de emulsie, lapte demachiant, deoarece este mai cremos şi oferă tenului prospeţime, supleţe şi catifelare. În plus, demachiantul trebuie să aibă PH de 5,5 pentru a nu distruge filmul hidrolipidic al pielii.

Gelul de curățare pentru față îl poți folosi în combinație cu peria FOREO. Află ce beneficii poate avea aceasta din articolul nostru!

Nu trebuie să mai menţionăm că o cremă de faţă este esenţială pentru orice femeie. Chiar dacă nu obişnuieşti să foloseşti scruburi sau măşti de faţă, crema nu trebuie să-ți lipsească. Alegând o cremă potrivită tipului tău de ten, te vei bucura de o piele cu o textură plăcută, elastică, hidratată, fără prea multe probleme.

Perierea corpului pentru netezirea pielii

Frumusețe de carantină. Trucuri WOW pentru un look fresh

Dacă acordăm mare atenţie tenului, trebuie să ne îngrijim şi de corpul nostru.

Putem, în această perioadă, să ne facem masaj mai des, mai ales că stăm mult timp în casă şi acesta poate îmbunătăţi circulaţia sângelui .

Peria uscată este un tool pe care majoritatea femeilor trebuie să îl încerce! Perierea uscată reprezintă o metodă excelentă de curăţare şi întreţinerea a pielii, redându-i frumuseţea naturală. Aceasta ajută la netezirea pielii, tonifiere, la curăţarea sistemului limfatic al organismului, la diminuarea aspectului vergeturilor şi poate chiar să reducă celulita.

Ţine cont că trebuie să periezi pielea mereu într-un anumit sens – înspre partea de sus, spre inimă, mai exact și pe porțiuni exacte: de exemplu, de la gleznă spre genunchi, de la cot spre umăr etc.

Este recomandat să te periezi înainte de dus, pentru eliminarea celulelor moarte. După baie, aplică un ulei de corp sau o cremă de corp intens hidratantă.

Uleiul şi crema hidratantă nu trebuie să îţi lipsească şi este recomandat să le foloseşti după fiecare dus.

 

Un păr strălucitor, cu ajutorul măștilor naturale

Frumusețe de carantină. Trucuri WOW pentru un look fresh

Şi părul are nevoie de atenţie în această perioadă.

Poți alege fie să îl îngrijeşti cu produsele tale favorite din comerţ, fie cu măşti realizate acasă din ingrediente naturale. Sau poţi pur şi simplu să faci un mix între cele două. Mai exact, să aplici un mix de ulei de cocos şi ulei de argan pe păr, pe care să îl laşi să acţioneze minim 30 de minute, după care te speli cum obişnuieşti de obicei şi aplici la final o mască sau un balsam de păr, pentru un efect de păr mătăsos.

Pentru a ne mai anima şi a ne îmbunătăţi starea de spirit în această perioadă, este important să recurgem la anumite metode, fie că este vorba de un machiaj subtil făcut acasă, de realizarea unor bucle romantice sau de folosirea unei creme hidranate cu particule strălucitoare pentru corp, care ne va face să ne simţim cu adevărat sexy!

 

Tu cum ai grijă de tine în această perioadă?

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *