Rochii de primăvară

Rochii de primăvară

Cele mai cool tendinţe ale acestui sezon

Soarele, multitudinea de flori şi atmosfera care începe să devină din ce în ce mai plăcută ne fac să ne gândim din ce în ce mai des la faptul că de acum înainte garderoba noastră trebuie să se transforme şi să devină cât mai colorată.

Primăvara aceasta romantismul este la putere. Vom vedea peste tot o mulţime de culori aprinse, pasteluri, articole vestimentare voluminoase, cu volane, dantelă şi aplicaţii florale.
Noi ţi-am pregătit o listă cu cele mai chic rochii pe care trebuie să le porţi în acest sezon pentru a fii în ton cu moda:

Rochiile în culori aprinse

Nuanţe precum galben, roşu, bleu, albastru sunt în trend sezonul acesta. Flame sau roşul foarte aprins, asemenea focului, este pe primul loc, la care se mai alătură şi nuanţe de coral, vişiniu şi bordo. Această nuanţă de roşu intens se potriveşte perfect să fie purtată atât seara, cât şi ziua, în ţinute casual.

Rochii de primăvară

Sursa: pinterest.com

Rochiile albe sau negre

Chiar dacă primăvara este momentul nuanţelor aprinse şi intense, niște rochii primavara albe sau negre trebuie să îşi găsească un loc în orice garderobă. În plus, rochiile în alb şi negru sunt iubite la unison de toate fashionistele; au împodobit catwalkul, au îmbogăţit moda străzii şi au fost purtate într-o frenezie pe covorul roşu la ultimele evenimente. Foarte mulţi designeri au mizat pe combinaţiile grafice dintre negru şi alb, ce au fost prezentate în toate variaţiile posibile, de la buline şi carouri, până la dungi şi romburi.

Rochii de primăvară

Sursa: itsybitsyindulgences.com

Rochii de primavara transparente

Vei vedea că rochii de primavara transparente sunt prezente în peisajul modei de câţiva ani, dar acum, mai mult ca oricând au reuşit să cucerească treptat pasionatele de modă. Organza, mătasea, sifonul şi tulmarinul sunt stofele cele mai solicitate aceasta primăvară. Însă trebuie să fii foarte atentă cum porţi o asemenea rochie fără a părea vulgară. Poartă-le în combinaţie cu un bodysuit sau cu o pereche de pantaloni tigaretă pentru un aspect impecabil.

Rochii de primăvară

Sursa: glamour.com

Rochiile cu volane

Rochiile cu volane sunt un trend major sezonul acesta. Poarta rochia cu volane în combinaţii contrastante alături de accesorii minimaliste precum un tricou negru sau o pereche de cercei asimetrici sau mizează pe pantofi masculini sau chiar sneakersi pentru o ţinută super cool. Cu siguranță dacă vei alege rochii primavara cu volane vei reuși să ieși în evidență prin feminitatea debordată!

Rochii de primăvară

Sursa: esthersanter.com

Rochiile cu umeri goi 

Rochia cu umeri goi cu influenţă boho nu trebuie să lipsească din garderoba ta în acest sezon! Pentru că încă este destul de răcoare afară, foloseşte-te de suprapuneri şi alege să porţi rochia cu umerii goi peste o bluză de corp cu gulerul înalt. Simplu, dar de efect.

Rochii de primăvară

Sursa: louboutinsandlove.com

Ce părere ai de tendinţele acestui an? Tu ce model de rochie alegi să porţi?  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *