Vă mulțumim că ați ales StylishCircle!

 

Termeni și condiții generale de utilizare a STYLISHCIRCLE

Mai jos sunt prezentați termenii și condițiile de utilizare a site-ului www.stylishcircle.ro.

Prin folosirea acestui site, confirmați că ați citit și ați convenit asupra termenilor și condițiilor de utilizare, asupra regulilor și regulamentelor prezentate mai jos.  Dacă nu ați citit sau nu sunteți de acord cu termenii și condițiile acestui site, vă rugăm să nu utilizați www.stylishcircle.ro.

Utilizând acest site, sunteți de acord să respectați toate reglementările.

Vă rugăm să le citiți integral!

 

Utilizare generală

Infobest Systemhaus GmbH este unicul proprietar al www.stylishcircle.ro. Acesta acționează și controlează toate funcțiile prezente în această aplicație. StylishCircle nu vinde direct niciun produs. Acesta oferă informații gratuite despre produsele prezentate pe această platformă, furnizeză informații despre prețuri, precum și disponibilitatea de cumpărare de la persoanele afiliate.

StylishCircle poate conține link-uri către persoanele afiliate, oferte speciale sau evenimente, ce nu sunt gestionate de către noi. Noi nu susținem și nici nu ne asumăm nicio responsabilitate pentru informațiile, materialele, produsele sau serviciile lor.

Acest site conține link-uri către alte site-uri, care nu au nicio legătură cu StylishCircle. Noi nu suntem responsabili pentru nicio pagubă, care ar putea surveni dacă alegeți serviciile propuse de către site-urile externe. Utilizând aceste site-uri, sunteți de acord să respectați termenii și condițiile de utilizare ale acestora.

Ne rezervăm dreptul de a schimba sau modifica termenii enumerați aici, fără nicio notificare prealabilă.

 

Eligibilitate

Acest site, produsele sale IT, comunitatea creată aici, precum și alte  caracteristici suplimentare, nu pot fi folosite de către persoane care au vârsta sub 13 ani. Pentru a vă putea înregistra și pentru a putea beneficia de toate serviciile oferite, trebuie să aveți cel puțin 18 ani împliniți. Este interzis utilizatorilor să ofere date false și să își asume identitatea altor persoane utilizând acest site. StylishCircle nu verifică dacă utilizatorii au oferit sau nu informații veridice, referitoare la identitatea declarată.

 

Drepturi de proprietate

Proprietatea intelectuală, serviciile și caracteristicile platformei oferite Dumneavoastră, rămân sub proprietatea StylishCircle și sunt protejate de legile și tratatele privind drepturile de autor din întreaga lume. Puteți stoca, imprima și posta conținutul doar pentru uz personal. Prin prezenta, utilizatorii înțeleg că numele companiei, sigla, logo-ul și mărcile comerciale sunt protejate de lege. Utilizatorii recunosc StylishCircle ca și deținător al proprietății intelectuale, în conformitate cu legislația UE, incluzând, fără limitare, mărcile comerciale, conținutul, modalitatea de afișare, design-ul, brevetele de proiectare, brevetele de afișare, configurarea, codul de programare care stă la baza site-ului, compilarea și compoziția, cu excepția conținutului furnizat de către terți sau de către utilizatori. Acesta poate fi sponsorizat, conectat sau afiliat, ori sub licența StylishCircle.

De asemenea sigla, logo-urile, grafica, antetele de pagină, pictogramele, numele de servicii și scripturile sunt proprietatea StylishCircle și nu pot fi utilizate cu niciun alt serviciu sau produs, exceptând StylishCircle.

 

Prețurile indicate pe site

Încercăm în mod constant să ne asigurăm că toate prețurile afișate sunt la zi, dar nu putem garanta acest lucru, deoarece magazinele afiliate pot schimba prețurile în orice moment. Există posibilitatea să existe o mică diferență între prețul afișat de către StylishCircle și prețul apărut pe site-ul magazinului afiliat.

Utilizatorii înțeleg și sunt de acord că prețul de achiziție este prețul afișat pe site-ul magazinului afiliat.

StylishCircle nu actualizează instantaneu prețurile și informațiile despre produse, astfel încât s-ar putea să existe mici discrepanțe între ceea ce apare pe StylishCircle și ceea ce este afișat pe site-ul magazinului afiliat. În orice caz, actualizarea produselor și a informațiilor se face  în mod regulat pe StylishCircle. Taxele de transport, manipulare și alte taxe care mai pot  apărea, nu sunt incluse în valoarea afișată pe StylishCircle. Acestea se calculează la finalizarea comenzii, direct pe site-ul magazinului afiliat.

 

Termeni și condiții – Puncte

Puncte câștigate

StylishCircle își premiază utilizatorii, acordându-le puncte pentru diferite tipuri de activități. Ne rezervăm dreptul de a stabili, în mod exclusiv dacă o anumită activitate ori acțiune este eligibilă sau nu pentru a câștiga puncte. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a oferi diferiților utilizatori un număr diferit de puncte, pentru angajarea în același tip de acțiune eligibilă. De asemenea, este posibil să oferim oportunități de a câștiga și de a valorifica punctele doar anumitor utilizatori, fără a le oferi tuturor utilizatorilor. Nu în ultimul rând, este posibil să eliminăm punctele din contul utilizatorilor pentru a corecta erorile de sistem, pentru a concilia discrepanțe sau taxe de litigiu, pentru eliminarea punctelor câștigate în urma unor acțiuni incomplete sau la închiderea contului. Punctele rămân în proprietatea StylishCircle, iar utilizatorii nu pot avea drepturi sau așteptări referitoare la punctele din contul lor. Punctele nu valorează bani, nu au nicio altă valoare și nu sunt negociabile. Utilizatorul le poate folosi doar pentru a obține recompense. Vânzarea, cumpărarea sau transferul de puncte nu este permisă. În eventualitatea în care contul Dumneavoastră se închide, orice puncte nefolosite din contul respectiv vor fi pierdute în mod automat, iar Dumneavoastră nu veți fi recompensați în niciun fel. Atunci când plasați o comandă pentru a valorifica punctele pentru unul sau mai multe beneficii, numărul de puncte aferent contului Dumneavoastră va fi creditat cu numărul de puncte utilizat. În cazul în care un utilizator nu reușește să se angajeze în nici măcar o singură acțiune de calificare timp de douăsprezece (12) luni consecutive, punctele deținute în contul utilizatorului respectiv pot fi confiscate în mod exclusiv și irevocabil de către StylishCircle. O "acțiune eligibilă" include vizitarea site-ul nostru, folosirea aplicațiilor noastre mobile, încărcarea de conținut, acțiunea de like a conținutului postat, ori realizarea unei achiziții. În cazul în care utilizatorul încearcă să șteargă toate sau una din acțiunile făcute pentru a primii puncte, acestea pot fii confiscate fiind o încălcare a terminilor și condițiilor de folosire a siteului. StylishCircle nu este responsabil pentru recompense pierdute sau furate, odată ce acestea sunt emise către un utilizator, iar punctele valorificate pentru o recompensă nu pot fi restituite sub nicio circumstanță. 

 

Recompense

Recompensa pe care un utilizator este eligibil să o primească pentru punctele câștigate constă în vouchere-cadou sau în alte obiecte de valoare. StylishCircle va posta lista recompenselor pe site-ul propriu și, de asemenea, pe aplicațiile sale mobile, sau prin intermediul altor canale. Ne rezervăm dreptul de a modifica numărul de puncte necesare pentru a obține orice recompensă, ne rezervăm dreptul de a oferi recompense oricărui utilizator, de a modifica disponibilitatea de zi cu zi a unei recompense, precum și orice condiții suplimentare pentru a primi o recompensă specială. Putem trimite recompense în format electronic, prin e-mail sau sms.  Accesul la voucherul-cadou va depinde de acuratețea și caracterul complet al informațiilor din contul Dumneavoastră, inclusiv adresa Dumneavoastră de e-mail și adresa de transport. StylishCircle nu va putea fi considerată responsabilă pentru ne-expedierea sau înlocuirea de recompense, sau pentru repunerea punctelor în cont, în cazul în care trimitem recompensa la o adresă de e-mail greșită. Putem, dar nu sunt obligați, să solicităm verificarea informațiilor contului Dumneavoastră înainte de a trimite recompensele, cum ar fi să vă trimitem un e-mail la care să răspundeți înainte de a efectua trimiterea. Valorificarea punctelor este definitivă. Recomandăm utilizatorilor să nu încerce să acumuleze sau să valorifice puncte în orice mod, care se află în contradicție cu termenii și condițiile noastre, contravine regulilor publicate, sau altor restricții, care se regăsesc în secțiunile de pe StylishCircle. Aceste acțiuni includ încercarea de a câștiga puncte prin utilizarea canalelor ilegale,  prin utilizarea proceselor automate sau a script-urilor, prin manipularea frauduloasă cu link-uri sau alte mijloace neautorizate pentru a obține puncte sau recompense. StylishCircle va fi singurul determinant în cazurile de suspiciune de abuz, fraudă sau încălcarea acestor termeni și condiții, sau a altor reguli, și orice decizie, pe care o vom lua cu privire la încheierea statutului de membru (inclusiv reținerea punctelor) va fi definitivă și obligatorie.

 

Limitarea răspunderii

Conținutul de pe acest site este furnizat fără niciun fel de garanții. Unele caracteristici, funcționalități sau conținuturi pot fi administrate, controlate ori găzduite de către terți, inclusiv, dar fără limitare, de către magazinele afiliate.

Securitatea datelor personale ale utilizatorilor este o prioritate pentru StylishCircle. Ne propunem să protejăm contul și conținutul contului Dumneavoastră, dar nu putem garanta că terțe părți neautorizate nu vor încălca măsurile noastre de securitate. De aceea, vă rugăm să ne anunțați în momentul în care suspectați orice utilizare neautorizată din contul Dumneavoastră.

Limitarea răspunderii se extinde și asupra obligației personale a angajaților și a reprezentanților StylishCircle.

 

Aplicarea legii și jurisdicția

Acești termeni și condiții sunt realizați în conformitate cu legile UE. În cazul unui litigiu sau revendicare asociată cu acești termeni și condiții, aceștia vor fi supuși jurisdicției exclusive a tribunalelor din UE. În cazul în care, din orice motiv, acești termeni și condiții se dovedesc a fi incorecți, ilegali sau inaplicabili, valabilitatea, legalitatea și aplicabilitatea prevederilor rămase ale prezentului acord nu vor fi afectate.

Pentru orice discuție, contestație, dezbatere, pe care ați putea-o avea cu StylishCircle, sunteți de acord ca în primul rând să ne contactați pe noi, pentru a încerca să rezolvăm situația în mod informal.

 

Despăgubire și compensație

Cu toate că noi am instituit reguli și condiții pentru comportamentul utilizatorilor, nu vom fi considerați responsabili pentru nicio pierdere, nicio cheltuială sau daună care rezultă dintr-un comportament inadecvat al utilizatorului pe StylishCircle. Noi nu suntem responsabili pentru comportamentul utilizatorului, indiferent dacă este online sau offline.

 

Conținut, comunicare și feedback

În comunicarea cu utilizatorii aplicației, StylishCircle utilizează  corespondența electronică sub formă de e-mail și mesaje scrise. Folosind acest site, vă exprimați acordul pentru această formă de comunicare.

Feedback-ul furnizat de către utilizatorii noștri este extrem de important pentru noi. Dacă alegeți să ne trimiteți comentarii și sugestii referitoare la aplicație, înseamnă că sunteți de acord să le putem utiliza fără nicio restricție sau compensație pentru Dumneavoastră.

StylishCircle vă permite să postați conținut, imagini, link-uri și alte materiale. Dumneavoastră veți păstra toate drepturile asupra materialelor, asupra conținutului postat, asupra imaginilor și link-urilor distribuite și veți fi singurul responsabil pentru ceea ce postați pe StylishCircle.

Odată ce ați acceptat termenii și condițiile noastre, ați înțeles și sunteți de acord că orice conținut generat de către orice utilizator este public și oricine îl poate vedea. Ne rezervăm dreptul de a modifica, șterge și chiar de a dezactiva contul utilizatorului, dacă vom considera că acel conținut generat de către utilizator este inadecvat, induce în eroare sau nu respectă viziunea noastră estetică. Pentru a evita această situație neplăcută, vă rugăm să citiți notificările contului Dumneavoastră, să citiți e-mailurile primite și să ne anunțați dacă suspectați orice utilizator sau conținut care este nepotrivit, necorespunzător sau nu respectă termenii și condițiile StylishCircle.

Contactează-ne la [email protected]

Dacă veți alege să reziliați sau să dezactivați contul Dumneavoastră, este posibil să păstrăm conținutul generat de către Dumneavoastră pentru o perioadă rezonabilă de timp, pentru back-up și arhivă.

StylishCircle își rezervă dreptul exclusiv de a modifica, la anumite intervale, această politică de confidențialitate.

Creându-vă un cont pe StylishCircle, confirmați faptul că acceptați să primiți newsletter-ul StylishCircle, care conține știri și oferte de actualitate. Aveți posibilitatea de a renunța la aceste notificări în orice moment.

 

Colectare de date

StylishCircle își rezervă dreptul de a colecta datele furnizate de către utilizatorii săi, în scopul de a îmbunătăți continuu serviciile pe care le oferim.

Acest website utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. ( "Google"). Google Analytics utilizează "cookies", care sunt fișiere text, plasate pe computer, pentru a facilita site-ului să analizeze modul în care utilizatorii folosesc aplicația/site-ul. Informațiile generate de cookie despre utilizarea site-ului (inclusiv adresa IP) vor fi transmise și stocate de Google pe serverele din Statele Unite ale Americii. Google va utiliza aceste informații în scopul de a evalua modul în care Dumneavoastră utilizați site-ul, de a elabora rapoarte privind activitatea website-ului pentru operatorii de site și de a furniza alte servicii legate de activitatea site-ului și utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terțe părți, în cazul în care este prevăzut de lege, sau în cazul în care alte terțe părți procesează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa Dumneavoastră de IP cu alte date deținute de Google. Puteți refuza utilizarea cookie-urilor prin selectarea setărilor corespunzătoare din browser-ul Dumneavoastră, cu mențiunea că, prin optarea pentru această setare, este posibil să nu puteți explora toate caracteristicile acestui site. Prin utilizarea acestui site, sunteți de acord cu prelucrarea datelor de către Google în modul și în scopurile menționate mai sus. Mai multe informații regăsiți aici: Politica de confidențialitate Google.

Prin utilizarea acestui site, utilizatorii / membrii își dau consimțământul pentru prelucrarea datelor de către Google în modul și în scopurile menționate mai sus.

Noi utilizăm Google Analytics Demographics și Interest Reporting.

 

Politica de confidențialitate

Ultima modificare: Mai 2015

Această politică de confidențialitate a fost elaborată de către StylishCircle pentru a explica cum și de ce stocăm și distribuim informații despre utilizatori. Utilizând site-ul nostru prin accesarea adresei www.stylishcircle.ro, precum și a celorlalte servicii conexe, sunteți de acord că această politică  de confidențialitate se aplică întregii platforme.

Această Politică de confidențialitate se poate schimba în orice moment și dacă acest lucru se va întâmpla veți fi notificați în timp util. Vi se recomandă să analizați această politică de confidențialitate de fiecare dată când utilizați serviciile noastre, pentru a putea fi informat cu privire la eventualele actualizări.

 

Informațiile pe care le colectăm

Informații despre vizitatori: Dacă vizitați site-ul nostru sau folosiți serviciile noastre, chiar dacă nu vă înregistrați,  noi colectăm oricum următoarele informații: adresa IP, tipul de browser, limba și setarea versiunii, sistemul de operare și localizarea geografică, pe baza adresei IP.

Utilizarea serviciului de înregistrare: Noi colectăm de asemenea informații la crearea contului, informații care includ: adresa de e-mail, parola, numele de utilizator, fotografia, data nașterii, locația geografică și informațiile "despre mine" pe care ni le furnizați. Colectăm de asemenea informații de utilizare, atunci când folosiți caracteristicile site-ului nostru : dacă vă place, like sau dacă creați un colaj/stylesnap, dacă sunteți un fan al altui utilizator și continuați să urmăriți activitatea acestuia, utilizatorii care apreciază activitatea Dumneavoastră și vă urmăresc postările, dacă salvați articolele în lista de dorințe și toate comentariile pe care le postați de-a lungul timpului pe StylishCircle.

Informații colectate prin intermediul altor servicii: Dacă vă creați contul printr-o rețea socială, cum ar fi Facebook, sau vă conectați profilul existent la orice altă rețea socială existentă, Dumneavoastră ne dați permisiunea de a utiliza și stoca informațiile personale primite de la aceste servicii. Atunci când ne permiteți să colectăm informațiile despre Dumneavoastră, sunteți totodată de acord ca noi să putem accesa lista Dumneavoastră de prieteni, precum și lista de conturi.

Sweepstakes și concursuri: Atunci când participați la un concurs sau sweepstake, sunteți de acord ca toate informațiile pe care le furnizați să fie utilizate și stocate.

Cookie-urile: Pentru a colecta informații folosim "cookies". Folosim cookie-uri de tip "persistent" pentru a salva informațiile Dumneavoastră de conectare/ logare necesare autentificărilor viitoare și cookie-uri  de tip "sesiune ID" pentru a activa funcții specifice, prezente pe StylishCircle. Cookie-urile de sesiune se șterg automat de pe calculator atunci când vă deconectați/delogați  și închideți browser-ul, spre deosebire de cookie-uri persistente, care nu se șterg.

 

Cum utilizează StylishCircle informațiile

Putem folosi informațiile pentru diferite scopuri, inclusiv:

  • pentru a asigura și a îmbunătăți serviciul;
  • ca recomandare de produse și caracteristici, colaje sau stylesnaps care ar putea să-ți placă;
  • pentru a analiza și monitoriza tendințele, activitățile sau utilizarea platformei StylishCircle;
  • pentru a combina sau a corela informațiile, pe care le primim de la terți pentru a îmbunătăți serviciile oferite;
  • pentru a detecta, preveni sau investiga activități frauduloase, neautorizate sau ilegale și chiar pentru ca să ducem la bun sfârșit obiectivele pentru care au fost colectate aceste informații;
  • pentru a răspunde la comentarii, întrebări sau cereri, inclusiv furnizarea de servicii pentru clienți;
  • pentru a organiza, administra concursuri / premii / activități comunitare și pentru a vă trimite informațiile aferente;
  • pentru a personaliza și adapta serviciul nostru, pentru a furniza reclame, conținut sau caracteristici compatibile cu interesele Dumneavoastră;
  • pentru a vă informa despre actualizările tehnice, pentru a vă oferi sprijin și pentru a administra mesajele și a vă trimite alertele de securitate, dacă este necesar;
  • pentru a comunica cu Dumneavoastră despre servicii, oferte, promoții, recompense, carduri de cadouri sau produse oferite de StylishCircle, inclusiv știri sau alte informații, despre care credem că v-ar interesa.
  • informațiile furnizate de către Dumneavoastră, pe care noi le colectăm și le folosim, pot fi de tip "personally identifiable" (vă pot identifica ca persoană) sau "non-personally identifiable" (nu pot fi folosite pentru a vă identifica în mod specific ca persoană). Noi utilizăm ambele tipuri de informații.

 

Partajarea informațiilor despre Dumneavoastră.

Noi nu distribuim, vindem sau închiriem statutul Dumneavoastră de membru, de utilizator sau de abonat în orice alt mod decât cele specificate în politica de confidențialitate.

Odată ce ați conectat orice cont social al Dumneavoastră cu StylishCircle, ne acordați consimțământul de a folosi informațiile personale așa cum este menționat în politica de confidențialitate. Este posibil să colectăm date personale cu ajutorul furnizorilor noștri de analiză pentru a analiza și a raporta datele. Pot avea acces la anumite date și agențiile de publicitate sau alți utilizatori, în scopul de a îmbunătăți modul de utilizare și folosire a StylishCircle. În cazul schimbării corporative, a restructurării, în caz de reorganizare, baza de date cu utilizatorii va fi transferată cu sau fără compensații nici unei terțe părți. Utilizatorul este de acord că, în situația în care StylishCircle va primi o compensație valoroasă pentru un astfel de eveniment, utilizatorii nu vor avea dreptul la nici o compensație.

Datele pot fi partajate cu terți furnizori, consultanți și alți furnizori de servicii, care au nevoie de acces la astfel de informații pentru a efectua munca în numele nostru. StylishCircles utilizează informații cu caracter personal pentru a proteja utilizatorii săi, proprietatea și drepturile acestora. Datele personale ale utilizatorilor pot fi folosite pentru a pune în aplicare politica de confidențialitate, precum și acordurile sau termenii de utilizare.

Vom dezvălui informații despre utilizator, în cazul în noi considerăm că este necesar sau suntem autorizați în mod legal să facem acest lucru, pentru a ne conforma legii, sau pentru a răspunde oricăror autorități legale inclusiv, dar fără a ne limita la mandate, ordine judecătorești sau citații legale.

 

Ghidul utilizatorului informații personale

În contextul acestei Politici de Confidențialitate, a Termenilor și Condițiilor acestui site, precum și acestui site ca întreg, informațiile cu caracter personal sunt definite ca orice informație care identifică sau poate fi folosită pentru a identifica, contacta sau localiza persoana de care sunt legate aceste informații. Orice informație personală pe care StylishCircle o colectează prin intermediul site-ului său face obiectul acestei politici de confidențialitate.

StylishCircle nu vinde, închiriază sau distribuie informațiile personale ale utilizatorului către sau împreună cu altă terță parte, în orice alt mod decât cele descrise în această Politică de Confidențialitate. Ne rezervăm dreptul de a dezvălui informațiile personale ale unui utilizator, dacă acestea sunt cerute de lege sau dacă stabilim că o astfel de dezvăluire ar trebui făcută din motive de securitate națională, de aplicare a legii, sau de importanță publică.

Noi luăm în serios viața privată a utilizatorilor și ne angajăm să rezolvăm orice problemă de confidențialitate. În cazul în care considerați că nu am respectat această Politică de confidențialitate, sunteți de acord să contactați în primul rând StylishCircle la [email protected]