V-ați luat gândul de la vacanță? 3 pași de urmat pentru a obtine un bronz de Caraibe

V-ați luat gândul de la vacanță? 3 pași de urmat pentru a obtine un bronz de Caraibe

Cu toate că planurile de vacanță s-au dat peste cap, nu trebuie să vă luați gândul de la un bronz perfect.

Pe lângă faptul că soarele este destul de nociv pentru sănătate, în același timp ne și îmbătrânește pielea prematur. Acestea ar  fi două motive pentru care ar fi bine să evităm expunerea la soare.

Totuși, o piele bronzată arată foarte bine, chiar fresh am putea spune. Spre norocul nostru însă există multe produse care ne pot aduce acel bronz auriu chiar în confortul casei noastre fără a ne expune la soare.

Cum? Cu produse autobronzante bineințeles.

Cum pregătim pielea înainte de folosirea unui autobronzant

În primul rând trebuie să ne arăm că produsul poate fi aplicat perfect pe toată suprafața. Asfel, o epilare cât mai recentă este foarte indicată. Nu doar că elimină și din pielea moartă, dar și asigură o acoperire cât se poate de uniformă a produsului. Se poate folosi fie o ceară de epilat sau epilatoare pentru o piele fină de lungă durată.

 

În cazul în care autobronzatul se va aplica și pe față, ceea ce este și recomandat pentru a obține o culoare uniformă pe tot corpul, ar fi indicat o ședință de dermaplaning înainte de procedură. Dermaplaning-ul este procedura de înlăturare a pufului de pe față cu ajutorul unul cuțit tip bisturiu. Această acțiune conferă pielii un aspect uniform, înlăturând firele de păr și puful de pe toată suprafața împreună cu pielea moartă. Nu este indicat să faceți acasă această procedură însă există și o alternativă mai sigură. Vă puteți bărbierii folosind o lamă de ras, obținând aproape același efect. În ciuda zvonurilor, dacă folosiți vreuna dintre aceste proceduri nu veți stimula creșterea firului de păr nici mai repede, nici mai des, nici mai gros decât ar apărea în mod obișnuit. Mulți esteticieni o recomandă ca și procedură anti-ageing și de reînnoire facială.

V-ați luat gândul de la vacanță? 3 pași de urmat pentru a obtine un bronz de Caraibe

Pasul al doilea constă într-o exfoliere pe toată suprafața pe care doriți să aplicați autobronzantul.

Pentru corp cel mai des se folosesc scruburi cu particule abrazive. Este de preferat să se aleagă cele mai blânde pentru a preveni micro leziunile. Sigur că există și câteva produse pentru corp care oferă un peeling enzimatic blând, însă sunt mult mai scumpe.

Astfel, o baie caldă, un scrub blând și un masaj cu prosopul poate asigura o exfoliere optimă pentru corp.

Hidratarea este extrem de importantă

Este important ca pielea să fie bine hidratată pentru a asigura o aplicare unifromă, insă există câteva tipsuri mai puțin cunoscute care fac diferența. În cazul în care pielea este foarte deshidratată și în general nu folosiți creme de corp, este important ca cu câteva zile înainte să va hidratați temeinic cel puțin o dată pe zi.

Cu toate acestea, fix înainte de a folosi autobronzatul nu trebuie sa dați cu crema hidratantă pe tot corpul, ci doar pe zonele mai uscate unde s-ar putea absorbii mai tare. Coatele, gleznele, încheieturile și genunchii sunt cele mai problematice zone când vine vorba de obținerea unui bronz frumos acasă.

V-ați luat gândul de la vacanță? 3 pași de urmat pentru a obtine un bronz de Caraibe

Ce tipuri de autobronzante există

Pe piață găsim o gamă largă de autobronzante sub diverse forme, care mai de care mai interesante. De la creme, spume, picături bronzante care pot fi adăugate în crema preferată, spray-uri, servețele, pudre sau chiar și soluții cu DHA care pot fi folosite acasă. Cele mai practice sunt cremele, spumele si spray-urile fiind produse la îndemâna oricui, iar prețul acestora este de multe ori mai destul de accesibil.

V-ați luat gândul de la vacanță? 3 pași de urmat pentru a obtine un bronz de Caraibe

Cum alegem autobronzatul potrivit

De la buget la durată și tipul de bronz pe care vrem să îl obținem până la îndemânarea personală, toate contribuie la alegerea finalăȘ Care produs e cel mai bun pentru mine?

Există autobronzate care oferă un efect imediat, de multe ori și temporar, adică se spală repede. Produse care folosite temeinic un timp ceva mai îndelungat oferă o bronzare graduală și destul de uniformă. Însă cele mai populare sunt produsele acre oferă un bronz auriu dezvoltat în câteva ore și care, dacă este întreținut corect, se menține frumos mai multe zile sau chiar săptămâni.

V-ați luat gândul de la vacanță? 3 pași de urmat pentru a obtine un bronz de Caraibe

Pentru persoanele care doresc un bronz frumos, rapid și nu foarte costisitor noi recomandăm produsele semnate Vita Liberata și St.Moritz. Acestea au cele mai bune review-uri fiind extrem de apreciate mai ales în raport cu prețul lor. Sigur că există și produse mult mai ieftine acre oferă rezultate bune, însă de foarte multe ori calitatea culorii obținute depinde și de tipul pielii și felul în care aceasta a fost pregătită. Deasemenea, fiecare producător oferă sfaturi pentru aplicarea produselor lor, astfel este important să citiți au atenție instrucțiunile de pe ambalaj si să nu vă bazați pe idee că ați mai folosit un produs asemănător și știți cum trebuie folosit.

Extra TIP: Nu folosiți mâinile goale pentru a aplica autobronzantul. O mănușă specială va asigura acoperirea uniformă și va preveni vopsirea palmelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *